5.7 C
București
joi, noiembrie 21, 2024
AcasăHome si DecoO casă curată și dezinfectată te scapă de multe boli

O casă curată și dezinfectată te scapă de multe boli

Menținerea unei case curate implică adoptarea unor obiceiuri regulate de curățenie și organizare. Iată câteva sfaturi practice: Planificare regulată: Stabilește un program de curățenie săptămânal sau lunar, care să includă activități precum aspirarea, ștergerea prafului, curățarea suprafețelor și spălarea podelelor. Păstrarea lucrurilor la locul lor: Creează un sistem de organizare eficient pentru fiecare cameră și încurajează membrii familiei să-și pună lucrurile la loc după folosire. Un mediu ordonat face curățenia mult mai ușoară. Spălarea regulată a vaselor: Evită acumularea de vase murdare. Spală vasele imediat după folosire sau pune-le în mașina de spălat vase în fiecare zi. Gestionarea hainelor: Evită haosul din dulapuri și păstrează hainele curate și ordonate. Donează sau aruncă hainele pe care nu le mai folosești. Ștergerea petelor imediat: Abordează petele pe măsură ce apar. Cu cât reacționezi mai rapid, cu atât este mai ușor să le îndepărtezi. Ventilație regulată: Asigură-te că casa este bine ventilată, deschizând ferestrele zilnic. Aerisirea ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute și la îmbunătățirea calității aerului. Utilizarea produselor de curățenie potrivite: Folosește produse de curățenie potrivite pentru diferite suprafețe. Citeste instrucțiunile și respectă dozele recomandate. Delegarea sarcinilor: Implică întreaga familie în procesul de curățenie. Atribuie sarcini adecvate vârstei și abilităților fiecărui membru al familiei. Gestionarea spațiilor de depozitare: Organizează șifonierele, sertarele și dulapurile pentru a optimiza spațiul și pentru a găsi ușor obiectele necesare. Curățare de primăvară și de toamnă: În fiecare sezon, efectuează o curățenie mai amplă și organizează obiectele pe care nu le mai folosești. Prin menținerea unor obiceiuri regulate și prin abordarea curățeniei în mod sistematic, vei putea păstra casa curată și ordonată în mod constant.

Multe dintre boli sunt în strânsă legătură cu curățeniade aceea de mare importanță este și dezinfectarea obiectelor folosite, dar și a locuinței. De fapt, dezinfectarea este o metodă de distrugere a germenilor, viruşilor şi microbilor complementară curăţeniei. Și, totodată, o soluție pentru a-ți menține casa curata.

Soluţii dezinfectante

Există multe soluții care pot fi folosite cu succes ca dezinfectanți. Printre acestea, la loc de cinste se află alcoolul medicinal. Sau spirtul, cum mai este cunoscut. Acesta este recunoscut pentru efectele sale antibacteriene. Și este poate cel mai folosit dintre dezinfectanți. Cel puțin pentru români. De aceea, dacă alegi să-l folosești, poți șterge cu el suprafeţe din metal şi plastic. Însă cu mare atenţie la finisaje pentru a nu le afecta. Prin urmare, testează pe o zonă ascunsă înainte de utilizare. Pentru a nu avea parte de ceva efecte neplăcute.

Oțetul, pe lista celor mai buni dezinfectanți

Pentru cei care-și doresc un produs și ecologic, dar și ieftin, venim cu o soluție: oțetul alb. Banalul lichid, pe care cu toții îl avem în cămară, este și un excelent dezinfectant. Fără să atace mâinile sau mucoasele. Așa cum o fac o bună parte a produselor de întreținere clasice de pe rafturile magazinelor, recunoscute ca având aceeași eficacitate.

Constituie, de asemenea, o soluție excelentă de înlocuire a produselor de curățenie care au clor printre ingrediente, deoarece combate bacteriile. Oțetul alb poate fi folosit cu succes în întreținerea parchetului, fixarea culorilor, distrugerea mucegaiului. Totodată, el asigură curățarea aparatelor electrocasnice, dezinfectează, înlătură calcarul.

Folosind o soluție compusă din apă și oțet alb în părți egale, această compoziție vine în ajutorul tău atunci când faci curățenie, fiind produs detratrant și antibacterian cu care aduci la viață întreaga casă. Cam tot ce alegi să cureți folosind această mixtură va străluci de curățenie.

Adăugați în lichidul pentru spălat vasele 3 linguri de oțet alb, iar efectul vă va surprinde. De asemenea, știați că oțetul alb este un detergent universal perfect: dur cu petele, blând cu hainele.

Apa oxigenată face minuni

Știați oare că majoritatea produselor pe care le folosim pentru a spăla vasele și a îndepărta grăsimea de pe acestea conţin apă oxigenată pentru că această substanţă are reale proprietăţi de curăţire şi dezinfectare? Suntem convinși că nu. De altfel, în afară de întrebuințările ei în domeniul sanitar, în bucătărie apa oxigenată are posibilitatea să-și manifeste din plin proprietățile și face adevărate minuni. Astfel, folosind apa oxigenată pentru curăţa masa sau suprafeţele de lucru, frigiderul şi cutiile de pachețel pentru cel mic la școală, sau dumneavoastră la serviciu, puteți fi siguri că ați procedat corect, iar totul este dezinfectat așa cum se cuvine. În acest fel veţi omorî germenii şi, drept bonus, veţi obţine un miros proaspăt, de curat.

Folosind apă oxigenată și o lavetă curată, care nu lasă urme, puteți spăla fără grijă oglinzile, geamurile şi paharele de sticlă fără a lăsa pete. Adăugaţi doar linguri de apă oxigenată în detergentul de vase utilizat la maşina de spălat vase şi veţi obţine rezultate mai bune. Dacă ați gătit și ați folosit tocătorul de lemn pentru a tăia legumele sau carnea, clătiți-l bine cu apă oxigenată şi oţet pe el pentru a omorî salmonella şi alte bacterii care se mai pot găsi pe acesta.

De asemenea, puteți folosi apa oxigenată pentru a spăla și dezinfecta bine gresia şi vasul de toaletă. Doar se varsă soluţia în vas şi se lasă să acţioneze în jur de jumătate de oră. Frecați apoi cu o perie și totul s-a rezolvat și miroase a curat.

Înălbitor şi soluţie antimucegai

Gospodinele cu experiență, în special mamele sau bunicile noastre, care nu aveau atât de multe produse pentru curățenie ca în zilele noastre, știu că apa oxigenată poate fi folosită cu succes drept înălbitor pentru rufe, fără să atace ţesătura cum face clorul, sau să o decoloreze. Adăugaţi o cană de peroxid în loc de înălbitor la o încărcătură de maşină de spălat încărcată cu rufe albe. Apa oxigenată este cea mai bună soluţie anti-pete, chiar și a celor de sânge de pe haine şi covoare. Doar se toarnă peroxid pe pată, se lasă un minut să acționeze, apoi se freacă puţin şi se clăteşte cu apă rece. În cazul petelor de vin roşu, se aplică apă oxigenată diluată şi detergent de vase în părţi egale. Se şterge cu un prosop uscat, apoi se spală haina cu apă caldă.

Urmele galbene de transpirație de la subraţ pot fi scoase tot cu ajutorul acestei soluţii care pare că are proprietăți miraculoase. Se lasă să acţioneze cam o oră, apoi se spală cu apă rece. Dacă aveţi în casă animale de companie, apa oxigenată vă va ajuta să dezinfectaţi mai bine obiectele care aparțin acestora, cum sunt de exemplu cuştile, jucăriile, vasele din care acestea mănâncă sau litierele acestora. La fel de bine pot fi dezinfectate și produsele folosite de copii, jucăriile acestora și nu numai. Dacă aveţi mucegai, curăţaţi și dezinfectați totul tot cu ajutorul peroxidul de hidrogen. În casă, apa oxigenată mai poate fi folosită şi la curăţarea umidificatoarelor şi a dispozitivelor cu aburi. Se folosesc 0,5 l de peroxid 3% la 4 l de apă.

Produse ecologice pentru a-ți păstra casa curata

Așadar, ați aflat că în afară de dezinfectanții clasici, pe bază de produse chimice din comerț, există și unele produse ecologice, aflate în orice locuință. În plus, acestea sunt mult mai ieftine și dacă îi folosești, nu ai parte de acele efecte negative atât de neplăcute, precum mirosul persistent, iritația pielii sau a mucoaselor. De asemenea, nu există riscul unor inoxicații, iar dacă prin casă sunt animăluțe de companie sau chiar copii mici, folosirea unor dezinfectanți naturali se impune mai mult decât oricând. Nu ezitați și folosiți-i ori de câte ori aveți nevoie, pentru că se merită.

Autorii StartUpShop
Autorii StartUpShophttps://www.startupshop.ro
Ne angajăm să oferim o resursă esențială pentru cei pasionați de știri detaliate și dezbateri aprofundate. Blogul nostru se concentrează pe discuții despre subiecte curente, abordând o varietate de domenii, de la politică și economie până la tehnologie și sănătate. Articolele noastre sunt riguros documentate, arătând o cercetare detaliată și o analiză acută a tendințelor globale. Încurajăm participarea activă a cititorilor prin comentarii, facilitând astfel creșterea unei comunități vibrante și bine informate. Blogul este actualizat frecvent cu informații autentice și perspective noi, consolidându-se ca un punct de referință pentru informații de înaltă calitate și analize de încredere. Promovăm un dialog constructiv și educativ, devenind o resursă vitală pentru cei interesați de înțelegerea complexităților lumii actuale.
Citeste si
Cele mai populare
itexclusiv.ro