4.5 C
București
joi, noiembrie 21, 2024
AcasăSanatate si HobbyDurerile de burtă la copii și cum scapam de ele

Durerile de burtă la copii și cum scapam de ele

Durerile de burtă la copii reprezintă o preocupare comună pentru părinți și îngrijitori, deoarece pot fi manifestări ale unei varietăți de cauze. Aceste dureri pot avea origini diverse, de la probleme minore, cum ar fi consumul excesiv de alimente sau gaze intestinale, până la infecții, inflamații sau alte afecțiuni medicale mai serioase.

Viața de părinte nu este mereu numai zâmbete și chiote de bucurie. Uneori este umbrită și de probleme de sănătate ale celui mic. Printre cele mai comune neplăceri sunt durerile de burta la copii. La prima vedere, pare ceva banal. Însă doar părinții știu cât de mult intră în panică atunci când micuțul simte acest disconfort. Nu întotdeauna aceste dureri ascund ceva grav în spatele lor. Iar ceea ce îți vom spune în continuare ar putea să îți vină în ajutor.

O simplă indigestie?!

De regulă, când ne referim la durerile de burta la copii, de cele mai multe ori acestea sunt asociate cu un episod de supraalimentare. Sau cu o simplă indigestie. Stomacul lor încă nu este suficient de dezvoltat pentru a face față ușor unor provocări alimentare. Cu toate acestea trebuie să știi că, în funcție de severitatea lor, dar și de simptomele de care sunt însoțite, durerile de burtică la copiii pot fi semnul altor afecțiuni și boli ceva mai grave. Printre acestea se numărăr gastroenterita, gastrita, intoxicație alimentară, apendicită, alergii, obstrucții intestinale etc.
De cele mai multe ori, crampele abdominale pe care le simt cei mici sunt inofensive. Cu alte cuvinte, nu reprezintă un pericol pentru sănătatea lor. Se spune că în jur de 10% dintre copii suferă, de-a lungul copilăriei, de dureri abdominale ocazionale. Acestea dispar de la sine sau în urma administrării unor remedii simple și rapide.

Simptome care nu trebuie neglijate

Pentru a nu intra însă în panică la fiecare semn de disconfort abdominal al celui mic, medicii specialiști în gastroenterologie sunt de părere că există câteva indicii care pot indica faptul că durerile de burtică ale celui mic sunt semn al unei afecțiuni grave.
Durerile care să te facă să te prezinți urgent la medic sunt însoțite de cele mai multe ori de diaree, vărsături (stare de greață) dese sau febră. Cel mic nu mai este copilul vesel pe care îl știai ci are o stare generală proastă, este palid, preferă să stea mai mult în camera lui, petrece mai mult timp în pat decât de obicei, este moleșit; durerile abdominale sunt severe și nu se opresc chiar dacă ai încercat unele remedii naturale acasă, apare lipsa poftei de mâncare pe intervale lungi, de ordinul orelor, perioadă în care refuză chiar să se și hidrateze.

Afecțiuni care pot duce la dureri abdominale la copii

Specialiștii în domeniu susțin că cele mai des întâlnite afecțiuni la copii care au ca simptom durerile abdominale sunt: diareea; constipația; gastroenterita (numită și gripa la stomac); intoxicația alimentară; gastrita.
Cu toate acestea, mai există o serie de boli, ceva mai rar întâlnite la vârste mici, dar îl pot face pe micuțul tău să simtă aceste neplăcute dureri: alergiile alimentare; obstrucția intestinală; sindromul de colon iritabil; apendicita; ba chiar și pneumonia.

Emoțiile pot duce la dureri abdominale

Durerile de burtică mai pot avea și o altă cauză, pe care mulți părinți evită frecvent să o ia în considerare. Ele pot fi manifestări somatice ale stresului sau anxietății prin care poate trece copilul. Dacă micuțul a trecut prin anumite evenimente emoționale care l-au marcat – schimbarea locuinței, a școlii sau clasei în care învață, a început grădinița, a existat un deces în familie sau că a fost martor în cazul unor abuzuri fizice, verbale, scandaluri, accidente, atunci este posibil ca durerile de burtă pe care le resimte să fie un mod prin care copilul își manifestă trăirile. De asemenea, se pare că și frica intensă, tachinarea colegilor de la școală, teama de un examen și suprasolicitarea fizică sau intelectuală a copilului se pot manifesta, printre altele, și cu dureri abdominale.

Mergi la doctor pentru a primi diagnosticul corect

Este bine ca atunci crizele de crampe abdominale se tot repetă, devin din ce în ce mai severe și îi afectează calitatea vieții de zi cu zi, copilul să fie dus la pediatru pentru investigații medicale. Dacă medicii nu depistează o cauză fizică sau patologică a durerilor pe care acesta le resimte, se ia în calcul și factorul emoțional. Vorbește cu copilul tău dacă are vreo problemă sau îi este teamă de ceva. Asigură-l că ești lângă el și că îl vei ajuta.

Remedii naturale care pot alina durerile de stomac

De cele mai multe ori, disconfortul abdominal al celui mic nu reprezintă o problemă gravă de sănătate. Există și câteva remedii cu care natura ne poate veni în ajutor în acest sens.

Mușețelul

Cel mai probabil ai folosit-o și tu, pentru că este o plantă recomandată în problemele digestive ușoare la copii. Mușețelul are proprietăți antiinflamatorii și calmante și contribuie la o ameliorare rapidă a durerile de burtă a celui mic.

Ghimbirul

Din nou avem de a face cu remediu eficient în tratarea multor probleme digestive, printre care și în calmarea crampelor abdominale și disconfortului cauzate de colici, dispepsie, spasme prezente în simptomatologia multor afecțiuni digestive. Atenție însă, dacă mica ta minune are febră, renunță la administrarea de ghimbir. Dacă în afară de durerea de burtă nu mai are alte simptome, poți încerca și această soluție. De regulă, copilul poate avea parte de o revenire rapidă dacă îi dai, de două ori pe zi, un amestec dintr-un sfert de linguriță de suc concentrat de ghimbir amestecat cu jumătate de linguriță de miere. În plus, are și un gust bun, așa că nu va refuza tratamentul.

Menta

Menta este una dintre cele mai cunoscute, dar și administrate plante atunci când apar durerile de stomac. Efectul său calmant asupra mușchilor stomacului este unul recunoscut, dar menta mai este indicată și pentru îmbunătățirea digestiei.

Autorii StartUpShop
Autorii StartUpShophttps://www.startupshop.ro
Ne angajăm să oferim o resursă esențială pentru cei pasionați de știri detaliate și dezbateri aprofundate. Blogul nostru se concentrează pe discuții despre subiecte curente, abordând o varietate de domenii, de la politică și economie până la tehnologie și sănătate. Articolele noastre sunt riguros documentate, arătând o cercetare detaliată și o analiză acută a tendințelor globale. Încurajăm participarea activă a cititorilor prin comentarii, facilitând astfel creșterea unei comunități vibrante și bine informate. Blogul este actualizat frecvent cu informații autentice și perspective noi, consolidându-se ca un punct de referință pentru informații de înaltă calitate și analize de încredere. Promovăm un dialog constructiv și educativ, devenind o resursă vitală pentru cei interesați de înțelegerea complexităților lumii actuale.
Citeste si
Cele mai populare
itexclusiv.ro